COVASNA

site oficial

Asistenţă socială

Informare privind asistentul personal profesionist.

In conformitate cu prevederile H.G. nr. 548 din 27 iulie 2017 privind aprobarea condiţiilor de obţinere a atestatului, procedurile de atestare şi statutul asistentului personal profesionist:

Asistentul personal profesionist este persoana fizică atestată, care asigură, prin activitatea pe care o desfăşoară la domiciliul său, îngrijirea şi protecţia adultului cu handicap grav sau accentuat pe baza nevoilor individuale ale acestuia, în condiţiile Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
     Persoana care doreşte să devină asistent personal profesionist adresează o cerere de atestare către DGASPC (Directia Generala de Asistenta Sociala si protectia Copilului) în a cărei rază are domiciliul sau, după caz, reşedinţa.
     Cererea va menţiona în mod obligatoriu numărul de persoane adulte cu handicap grav sau accentuat pentru care solicitantul consideră că poate asigura simultan condiţii optime, disponibilitatea de a îngriji persoane adulte cu handicap infectate HIV sau bolnave SIDA, precum şi motivaţia pentru care doreşte să devină asistent personal profesionist.

Cererea persoanei care doreşte să devină asistent personal profesionist va fi însoţită de următoarele documente:
     a) copii de pe actele de stare civilă;
     b) copie de pe dovada absolvirii învăţământului general obligatoriu corespunzător prevederilor legale în vigoare la data absolvirii studiilor;
     c) o scurtă prezentare a sa, precum şi a persoanelor cu care locuieşte, menţionând numele şi prenumele, data naşterii acestora şi gradul de rudenie/tipul de relaţie cu solicitantul, precum şi acordul din partea fiecărei persoane adulte cu care locuieşte pentru activitatea pe care urmează să o desfăşoare;
     d) adeverinţe medicale privind starea de sănătate, eliberate de medicul de familie, atât pentru solicitant, cât şi pentru persoanele cu care locuieşte;
     e) copie de pe titlul de proprietate/coproprietate sau de pe contractul de închiriere sau comodat al locuinţei, pe o durată de minimum 3 ani, cu o cameră separată pentru persoana/ persoanele care urmează a fi îngrijită/îngrijite;
     f) declaraţie pe propria răspundere, în formă autentică, a coproprietarului/coproprietarilor sau a proprietarului, în cazul închirierii sau al comodatului, privind acordul ca solicitantul să desfăşoare activitatea de asistent personal profesionist;
     g) copie de pe certificatul de calificare sau de pe certificatul de competenţe profesionale ca asistent personal profesionist.

Evaluarea îndeplinirii condiţiilor necesare pentru atestare este realizată de serviciul de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap din cadrul DGASPC, în termen de 15 zile de la înregistrarea cererii solicitantului.
     Activitatea persoanelor atestate ca asistent personal profesionist se desfăşoară în baza unui contract individual de muncă pe perioada corespunzătoare valabilităţii atestatului şi în condiţii specifice privind munca la domiciliu.      Contractul individual de muncă al asistentului personal profesionist se încheie cu DGASPC sau cu furnizorii privaţi de servicii sociale, acreditaţi în condiţiile legii.
     Contractul individual de muncă începe să îşi producă efectele la data emiterii dispoziţiei care stabileşte măsura de protecţie a adultului cu handicap grav sau accentuat la asistentul personal profesionist.

Informare privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor.

Conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă nr.55/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor:

- Persoanele care, în ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, au realizat timp de cel puţin 12 luni venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare venituri supuse impozitului, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară.

Indemnizaţia lunară se stabileşte în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului şi nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată şi nici mai mare de 8.500 lei.

Pentru persoanele care obţin venituri supuse impozitului, cu cel puţin 60 de zile înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, stimulentul de inserţie se acordă astfel:

     a) până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani;
     b) până la împlinirea de către copil a vârstei de 4 ani, în cazul copilului cu handicap, fără a beneficia în această perioadă de concediu pentru ingrijirea copilului pana la varsta de 7 ani si indemnizatie lunara.

Informare privind acordarea stimulentului educaţional, sub formă de tichete sociale cu o valoare nominală de 50 lei.

În scopul stimulării participării în învăţământul preşcolar a copiilor din familii defavorizate şi al creşterii accesului la educaţie, prin Legea nr.248/2015 s-a instituit stimulentul educaţional, sub formă de tichete sociale cu o valoare nominală de 50 lei.
Stimulentele educaţionale se acordă fiecarui copil provenit din familii defavorizate în condiţiile în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele criterii:

  • a) copilul este înscris într-o unitate de învăţământ preşcolar, conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
  • b)venitul lunar pe membru de familie este 284 lei.

Dreptul la stimulent se acordă lunar, în perioada septembrie-iunie, începând cu luna în care beneficiarul îndeplineşte criteriile de eligibilitate, pe bază de cerere şi declaraţie pe propria răspundere întocmită de către reprezentantul familiei, respectiv reprezentantul legal al copilului, însoţite de actele doveditoare privind componenţa familiei, veniturile acesteia, înscrierea şi frecventarea activităţilor organizate de grădiniţă. Cererile se vor depune la Primăria oraşului Covasna, persoana de contact Opra Debreczi Beáta.

Beneficiarul stimulentului este copilul iar titularul tichetului social pentru gradiniţă este reprezentantul familiei, respectiv reprezentantul legal al copilului. Acordarea sau respingerea dreptului la stimulent se face prin dispoziţie scrisă a primarului. Stimulentul educaţional sub formă de tichete sociale se distribuie lunar de către primarie. Titularul poate utiliza tichetul social pentru grădiniţă în perioada de valabilitate, numai pentru achiziţionarea de produse alimentare, de igienă, de îmbrăcăminte şi/sau rechizite.

Pentru a beneficia de stimulente educaţionale sub forma de tichete sociale aveţi nevoie de următoarele acte:

  • dosar plic
  • cererea şi declaraţia pe propria răspundere (se distribuie de primărie, camera 1, persoana de contact Opra Debreczi Beáta)
  • cartea de identitate pentru soţsoţie, barbatul şi femeia necăsătoriţi care locuiesc şi se gospodăresc împreună, persoană singură
  • livretul de familiei şi cerificatele de naştere ale copiilor sau alte acte doveditoare privind componenţa familiei
  • Acte doveditoare privind veniturile* nete lunare ale familiei (adeverinţă salariu, cupon pensie, adeverinţă Registrul agricol, adeverinţă de venit pe anul 2016 eliberată de Serviciul Fiscal Municipal Târgu Secuiesc etc.)

Titularul tichetului social pentru grădiniţă are obligaţia să anunţe orice modificare aparuta în componenţa familiei sau în veniturile acesteia în termen de maximum 15 zile de la producerea acesteia.

Cererile însoţite de documentele justificative, se depun de reprezentantul familiei la primărie până la data de 20 decembrie a fiecărui an calendaristic. Pentru anul şcolar 2015-2016 cererile, însoţite de documentele justificative, se pot depune până la data de 30 aprilie 2016.

*La stabilirea venitului net lunar pe membru de familie se iau în considerare toate veniturile impozabile şi neimpozabile prevăzute de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, inclusiv cele rezultate din obligaţiile legale de întreţinere faţă de copii şi/sau faţă de părinţi, pe care membrii acesteia le-au realizat în luna anterioară solicitării stimulentului educaţional, cu exceptia următoarelor: sumele primite cu titlu de prestaţii sociale în baza Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, alocaţia de stat pentru copii, ajutorul social, alocaţia pentru susţinerea familiei, ajutorul pentru încălzirea locuinţei, ajutoarele de stat acordate pentru activităţile agricole din fonduri publice, inclusiv cele din fonduri externe nerambursabile, sumele acordate ca burse sau alte forme de sprijin financiar destinate exclusiv susţinerii educaţiei preşcolarilor, elevilor şi studenţilor, prin programe ale Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, altor instituţii publice şi private, inclusiv organizaţii neguvernamentale, sumele primite din activitatea de zilier, în condiţiile Legii nr.52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, republicată, sumele primite de persoanele apte de muncă din familie ca urmare a participării la programe de formare profesională organizate în condiţiile legii, dacă acestea nu au titlu de venituri salariale, sumele primite cu titlu de ajutor temporar ori ocazional din partea unor persoane fizice sau juridice ori de la bugetul de stat sau local cu titlu de ajutor de urgenţă. Veniturile realizate de membrii familiei, inclusiv cele exceptate se dovedesc, după caz, prin documentele eliberate de angajator, de Serviciul Fiscal Municipal Targu Secuiesc sau de alte autorităţi competente, cupoane pensii, mandate poştale de plată, extrase de cont, decizii ori dispoziţii de stabilire a drepturilor.

deschide

Informare privind venitul minim garantat conform legii nr. 416/2001.

Conform prevederilor Normelor Metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, aprobate prin HG nr.50/2011 cu modificarile si completarile ulterioare:

Ajutorul social se acordă pe bază de cerere şi declaraţie pe propria răspundere, însoţite de actele doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile realizate în luna anterioară depunerii cererii de către membrii acesteia.

Cererea şi declaraţia pe propria răspundere se completează de către reprezentantul familiei.

Reprezentantul familiei poate fi, după caz, unul dintre membrii familiei care are capacitate deplină de exerciţiu ori, în cazurile prevăzute de lege, tutorele sau curatorul persoanei îndreptăţite să beneficieze de ajutor social.

În situaţia în care solicitarea ajutorului social sau a alocaţiei pentru susţinerea familiei, acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ori a ajutorului pentru încălzirea locuinţei, acordat în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, aprobată prin Legea nr. 92/2012, cu modificările şi completările ulterioare, se produce ulterior aprobării acordării unuia din drepturile menţionate, la solicitarea ulterioară a unui drept se completează cererea şi declaraţia pe propria răspundere, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1 a din HG nr.50/2011.

Componenţa familiei se dovedeşte cu actele de identitate ale solicitantului şi ale membrilor familiei şi, după caz, cu următoarele acte, în copie:

  • a)certificatele de naştere ale copiilor;
  • b)livretul de familie;
  • c)certificatul de căsătorie;
  • d)hotărârea definitivă de încuviinţare a adopţiei, de plasament familial al minorului, potrivit legii;
  • e)actul din care să rezulte calitatea solicitantului de tutore sau curator;
  • f)acte din care să rezulte că un membru al familiei urmează o formă de învăţământ;
  • g)acte din care să rezulte încadrarea, potrivit legii, în categoria persoanelor cu handicap accentuat sau grav ori în gradul I sau II de invaliditate, pentru persoanele aflate în întreţinere;
  • h)după caz, alte acte doveditoare privind componenţa familiei.

Actele de identitate sunt, după caz, următoarele:

  • a)buletinul de identitate, cartea de identitate sau cartea de identitate provizorie, aflate în termenul de valabilitate, în cazul cetăţenilor români;
  • b)documentul de identitate, paşaport sau, după caz, permis de şedere temporară, permis de şedere permanentă, cartea de rezidenţă, cartea de rezidenţă permanentă, eliberate de autorităţile române competente, aflate în termenul de valabilitate, în cazul cetăţenilor străini sau apatrizi.

    La stabilirea venitului net lunar al familiei sau, după caz, al persoanei singure se iau în considerare toate veniturile pe care membrii acesteia le-au realizat în luna anterioară depunerii cererii, inclusiv cele care provin din drepturi de asigurări sociale de stat, asigurări de şomaj, indemnizaţii, alocaţii şi ajutoare cu caracter permanent, indiferent de bugetul din care se suportă, obligaţii legale de întreţinere şi alte creanţe legale, cu excepţia următoarelor categorii de venituri:

  • a)alocaţia pentru susţinerea familiei prevăzută de Legea nr. 277/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • b)alocaţia de stat pentru copii prevăzută de Legea nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • c)bugetul personal complementar prevăzut de Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • d)ajutoarele de stat acordate în baza Ordonanţei Guvernului nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli, începând cu anul 2010, cu completările ulterioare;
  • e)bursele şcolare şi sumele acordate în baza art. 51 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
  • f)stimulentul educaţional oferit, conform prevederilor Legii nr. 248/2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, cu modificările ulterioare, sub formă de tichet social pentru stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor proveniţi din familii defavorizate;
  • g)sprijinul financiar prevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 1.488/2004 privind aprobarea criteriilor şi a cuantumului sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului naţional de protecţie socială «Bani de liceu», cu modificările şi completările ulterioare;
  • h)sumele acordate în baza Programului naţional de protecţie socială «Bursa profesională», prevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 1.062/2012 privind modalitatea de subvenţionare de către stat a costurilor pentru elevii care frecventează învăţământul profesional;
  • i)veniturile obţinute din activităţile cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri în condiţiile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

După stabilirea dreptului de ajutor social, titularul ajutorului social are următoarele obligaţii:

  • să comunice primarului, în scris, orice modificare intervenită cu privire la domiciliul, veniturile şi la numărul membrilor familiei, în termen de 15 zile de la data la care a intervenit aceasta;
  • să furnizeze toate informaţiile necesare pentru efectuarea anchetei sociale;
  • să efectueze sau, după caz, să asigure prin alte persoane apte de muncă din familie efectuarea orelor prevăzute la art. 6 alin. (2)-(6) din Legea 416/2001 privind venitul minim garantat.

ANEXA nr. 4: LISTA BUNURILOR ce conduc la excluderea acordării ajutorului social

Bunuri imobile

1

Clădiri sau alte spaţii locative în afara locuinţei de domiciliu şi a anexelor gospodăreşti

2

Terenuri de împrejmuire a locuinţei şi curtea aferentă şi alte terenuri intravilane care depăşesc 1.000 mp în zona urbană şi 2.000 mp în zona rurală. Fac excepţie terenurile din zonele colinare sau de munte care nu au potenţial de valorificare prin vânzare/construcţie/producţie agricolă

Bunuri mobile(*)

1

Autoturism/autoturisme şi/sau motocicletă/motociclete cu o vechime mai mică de 10 ani cu excepţia celor adaptate pentru persoanele cu handicap sau destinate transportului acestora sau persoanelor dependente, precum şi pentru uzul persoanelor aflate în zone greu accesibile

2

Mai mult de un autoturism/motocicletă cu o vechime mai mare de 10 ani

3

Autovehicule: autoutilitare, autocamioane de orice fel cu sau fără remorci, rulote, autobuze, microbuze

4

Şalupe, bărci cu motor, scutere de apă, iahturi, cu excepţia bărcilor necesare pentru uzul persoanelor care locuiesc în Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării

5

Utilaje agricole: tractor, combină autopropulsată

6

Utilaje de prelucrare agricolă: presă de ulei, moară de cereale

7

Utilaje de prelucrat lemnul: gater sau alte utilaje de prelucrat lemnul acţionate hidraulic, mecanic sau electric

(*) Aflate în stare de funcţionare.

Depozite bancare

1

Depozite bancare cu valoare de peste 3.000 lei, cu excepţia dobânzii

Terenuri/animale şi/sau păsări

1

Suprafeţe de teren, animale şi păsări a căror valoare netă de producţie anuală depăşeşte suma de 1.000 euro pentru persoana singură, respectiv suma de 2.500 euro pentru familie

NOTĂ:
Deţinerea unuia dintre bunurile menţionate conduce la excluderea acordării ajutorului social/alocatiei pentru sustinerea familiei/ajutorului pentru incalzirea locuintei


DESCARCĂ DE AICI:

 





 PRIMĂRIA ORAȘULUI COVASNA


Cod poștal: 525200

 Str. Piliske nr. 1. 

Județul Covasna 

România



Telefon:

 

+40-267-340001

+40-267-340880

+40-267-341550



Fax:

 

+40-267-342679



Program de lucru:


Luni - Joi

7.30 - 16.00


Vineri

7.30 - 13.30



 POMPIERII VOLUNTARI COVASNA


ÎN CAZ DE INCENDIU

 SUNAŢI LA


Telefon:

 

0267 340 612

 

Numărul unic pentru apeluri de urgență este:

 

112





Google PageRank Checker


Trafic:


eXTReMe Tracker 


Copyright © 2013-2015.   Toate drepturile rezervate                                                                                                                              Condiții de utilizare       |    Impressum