VMI reprezintă un program unic de asistență socială, creat pentru a ajuta persoanele și familiile vulnerabile să depășească obstacolele financiare pe care le întâmpină și să-și îmbunătățească viața.
VMI este un beneficiu prevăzut în Legea nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune și are două componente:
A) Ajutor pentru incluziune
B) Ajutor pentru familiile cu copii
CARE SUNT CONDIȚIILE DE ACORDARE A VENITULUI MINIM DE INCLUZIUNE CONFORM LEGII NR.196/2016:
– Să nu dispuneți de venituri suficiente pentru a vă asigura un nivel de trai minim
– Pentru ajutorul de incluziune, nivelul maxim al venitului net ajustat este de 275 lei, respectiv până la 400 lei pentru persoana singură în vârstă de cel puțin 65 de ani
– Pentru ajutorul pentru familia cu copii, nivelul maxim al venitului net ajustat este de 700 lei/membru familie
– Să completați cererea de acordare a venitului minim de incluziune si să furnizați documentele justificative
VMI poate fi solicitat atât de persoanele singure, cât și de familiile care îndeplinesc condițiile de eligibilitate.
-persoana care a împlinit vârsta de 18 ani, locuiesc singure și nu se află în întreținerea părinților
– persoane cu vârsta cuprinsă între 16-18 ani, care locuiesc și se gospodăresc singure și au capacitatea e exercițiu
– persoana cu vârstă de peste 18 ani care locuiește împreună cu părinții săi sau cu alte persoane singure ori familii și care obține sau nu venituri din salarii/alte activități
– fiecare soț, în cazul soților despărțiți în fapt cu domicilii diferite, dacă această situație este dovedită prin verificarea pe teren
– persoane cu vârstă de cel puțin 65 ani necăsătorite, divorțate ori văduve, care trăiesc în locuințele lor de domiciliu sau de reședință sau sunt găzduite, pe perioadă nedeterminată, într-un serviciu social cu cazare
– soț și soție, căsătoriți în condițiile legii, care locuiesc împreună
– soț și soție cu copii lor necăsătoriți, aflați în întreținere cu vârsta de până la 18 ani sau de până la 26 ani pentru cei care urmează o formă de învățământ-cursuri de zi, organizată potrivit legii, cu domiciliul ori reședința comună înscrisă în actele de identitate și care locuiesc împreună
– bărbatul și femeia necăsătoriți care trăiesc și locuiesc împreună, dacă această situație se confirmă la verificarea pe teren
– bărbatul și femeia necăsătoriți care trăiesc și locuiesc împreună, cu copii lor necăsătoriți și/sau ai fiecăruia dintre ei, având vârsta de până la 18 ani sau de până la 26 ani pentru cei care urmează o formă de învățământ-cursuri de zi, organizată potrivit legii, care locuiesc împreună, dacă această situație se confirmă la verificarea pe teren
– părintele/părinții care locuiește/locuiesc cu copii lui/lor necăsătoriți aflați în întreținere, cu vârsta de peste 18 ani și care au certificat ca persoană încadrată în grad de handicap/ dizabilitate accentuat/ă sau grav/ă
Toți beneficiarii actuali de VMG și ASF trebuie să se înregistreze în sistem începând cu data de 01 noiembrie și până la 31 decembrie 2023. Aceasta este o măsură esențială pentru a nu pierde dreptul la VMI odată cu aplicarea legii de la 1 ianuarie 2024!!!!!